Interviu cu Aivi Dal

Povești la răscruce: Prezentați-vă în câteva cuvinte pentru cei care nu vă cunosc.

Aivi Dal: Pseudonimul Aivi Dal însumează, de fapt, doi autori. Colaborarea noastră a început în 2017. Fiecare scria deja separat, acum am dovedit că putem scrie și la patru mâini. Principalele noastre calități: simț critic extrem de dezvoltat, spirit de observație și simțul umorului.
Povești la răscruce: Ce v-a inspirat să scrieți acest roman?

Aivi Dal: Am pornit de la fapte reale, întâmplări prin care am trecut și care ne-au emoționat într-un fel sau altul. Pe marginea lor am brodat restul.
Povești la răscruce: Câte lucrări neterminate aveți?

Aivi Dal: Două. Dar sperăm că nu vor rămâne multă vreme în acest stadiu.

Povești la răscruce: Cu ce alți autori sunteți prieteni și cum v-au ajutat ei să vă îmbunățiți stilul și modul de a scrie?

Aivi Dal: Cred că ne-au ajutat mai mult cititorii decât scriitorii. Ne bucurăm, bineînțeles, de fiecare dată când un scriitor ne citește și face observații pe marginea textelor noastre. Dar pentru noi sunt mai importanți necunoscuții care ne cumpără cartea, ne citesc și reacționează, îndrăznind chiar să ne vorbească sau să ne scrie.

Povești la răscruce: Care e întrebarea pe care v-ați dori ca un fan să v-o adreseze, dar pe care nu ați auzit-o niciodată?

Aivi Dal: Ceea ce ne-am dorit, s-a întâmplat deja. Întrebarea pe care ne-am imaginat-o, încă din vremea în care lucram la text: „Și dacă n-ați fi scăpat telefonul, ați fi terminat cartea mai repede, nu?”, ne-a fost adresată, spre hazul celor prezenți la acea lansare, de un tânăr deținut din cadrul Penitenciarului Timișoara.

Povești la răscruce: Ce vă place cel mai tare la cartea voastră?

Aivi Dal: Faptul că face oamenii să râdă.

Povești la răscruce: Care e citatul vostru preferat din carte?

Aivi Dal: Simți că ai ajuns la capătul puterilor? Că nu mai poți continua lupta? Că soarta ți-e potrivnică? Că școala e cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla? Orele îți par prea lungi, pauzele prea scurte, temele prea multe? Părinții repetă obsesiv „Mai întâi lecțiile!“? Nu mai vezi nicio ieșire? Crezi că închisoarea asta care îți chinuie simțurile și-ți încătușează visele e pe viață? Ei bine, nu!

Povești la răscruce: Ce sfaturi le oferiți scriitorilor tineri sau care sunt la început?

Aivi Dal: Să aibă încredere în steaua lor norocoasă. Să nu abandoneze lupta. Și ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.

Povești la răscruce: Câteva cuvinte de încheiere?

Aivi Dal: Mulțumim pentru interviu. Mulțumim cititorilor pentru interesul arătat „Mai mult ca Perfectului” și îi așteptăm cu drag la lansarea următorului volum. Până atunci, îi invităm să urmărească pagina noastră Facebook „Mai mult ca Perfectul” (https://www.facebook.com/ciupav), unde publicăm cele mai importante noutăți legate de această serie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s