Apă plată cu lămâie de Iulia-Florentina Paciurea

Este posibil ca imaginea să conţină: interior

Vouă ce va inspiră titlul? Când am văzut coperta, am zis  sigur este vorba despre o femeie căreia îi place detoxifierea și care își petrece zilele doar pe plajă, unde are în față o priveliște exoticăÎntr-un fel, chiar am avut dreptate. Allison e genul de persoană fițoasă, cel puțîn asta mi-a inspirat mie, care nu bea ceaiuri, ci doar apă plata cu lămâie, pentru  de – asta bea o lady. Destinul – sau autoarea, în cazul nostru – face  protagonista  ajungă în Amazon, unde va stă pentru opt luni de zile, pentru a filma un reportaj. Dar haimai întâi de toate,  dăm timpul înapoiînainte de plecarea acesteia într-o junglăla propiu. Cum credeți  ar reacționa o femeie cochetă, ce purta zilnic și haine elegante afle  Amazonul e următoarea destinație, iar hainele ei vor constă în pantaloni, adidași șiîn plus,  un rucsac în spate, in loc de accesoriu? Nu prea bine, va spun eu!

Însă, acțiunea începe încă dinainte de plecare, când, la o petrecere unde este însoțită de prietene, întâlnește un tânăr chipeș, care îi dă întâlnire în parcarea localului, la două dimineață. Allison este, totuși, o femeie rațională, așa că își cântărește această decizie. Dar știți cum e vorba aceea: „Dacă nu riști, nu câștigi”. Ei bine, protagonista a riscat și a câștigat, dar care este prețul câștigului? Va spun eu: o viață de om. La ora șase dimineață este sunată de tânărul care i s-a infiltrat în gânduri, dar a crezut că tot ce i-a spus acesta era o glumă. Însă, când se trezește pentru a se pregăti de plecare, un polițist o anunța că agentul FBI, Colton, chiar a murit în urma unui accident. Trist, nu? Stați să vedeți continuarea. Dar, ca totul să fie complet, imediat după moartea lui începe să primească bilete de amenințare.

Cu această întâmplare aflăm și câteva detalii din copilăria fetei, care nu a fost deloc una ușoară, descoperim că și-a pierdut mama într-un accident în care ea conducea mașina și care este relația cu sora ei, Emy, în urmă acestei întâmplări  nefericite. 

Amazonul va deveni o experiență ce îi va schimba radical viața – se va îndrăgosti de ghidul expediției, Tom, pe care îl va întâlni încă din avion, va percepe totul diferit, va ține cont de fiecare lucru simplu pe care i-l oferă viața, pentru  jungla va deveni o luptă de viață și de moarte.

Apă plată cu lămâie nu este doar o poveste de dragoste, ci este despre viață, despre cum  faci față obstacolelor care te secătuiesc de puteri, te fac  devii sensibil și nesigur pe forțele proprii. 

Întotdeauna mi-a plăcut  văd dincolo de înveliș, chiar dacă a trebuit  dau sute de straturi până  ajung la nucleu. Când citiți cartea Iuliei, fiecare pagină va deveni un strat dat la o parte. Nu căutați doar fericirea adusă de dragoste, ci viață însăși care este formată din bune și rele.

Oh, ca  nu uit, când am primit carteava întrebăm dacă devin prințesă odată cu deschiderea ei. După ce am terminat lectura, primul gând a fost  nu vreau  ajung în pantofii protagonistei. 

 

 

Pe Iulia-Florentina Paciurea o găsiți pe Facebook, iar cartea pe Libris, Librărie.net, Emag

Romanul a apărut la Libris Editorial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s