Ți-ai uitat destinul în palma mea de Maria Iancu

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Oare câte femei își conștientizează toată puterea?

O avem în prim-plan pe Ewi (Evelin), o tânăra studentă la medicină, ce abia s-a despărțit de iubitul ei, după o relație de doi ani.

Când am citit descrierea ,  așteptăm la o carte care  creioneze mult mai bine trăirile și emoțiile Evelinei. Cartea mi-a plăcutînsă minusurile pe care consider eu  le are și pe care nu le pot trece cu vederea, m-au făcut  îmi schimb puțîn părerea

Acțiunea debutează cu o ieșire la cafenea în patruMișaprietenă cea mai bună a protagonistei, abia ce cunoscuse un bărbat, iar acesta i-a cerut o întâlnire, dar nu oricum, ci fiecare trebuia  aducă un prieten/o prietenăIntențiile lui se dovedesc a fi altele. Andrei, bărbatul cel misterios, care purta ochelari și părea mai degrabă un adolescent tocilar, voia  o cunoască, de fapt, pe Ewi, cea care l-a fermecat de la prima vedere. Totul devine mult mai intrigant, însă ceea ce urmează nu m-a intrigat foarte tare.

Ewi și Andrei ajung un cuplu în foarte scurt timpDeși bărbatul este foarte tăcut și adopta mereu o mînă indiferență, privirea lui ascunde o instabilitate psihică gravăProtagonista devine superficialădin punctul meu de vedere, fiind interesată doar de bunurile materială și de alte operații estetice pe care poate  le mai facă pe banii iubitului.

Unul dintre conflicte este bazat pe numele cu care Andrei i-a cumpărat mașînăMinciună mi se pare de prost gust, atât în realitate, cât și în acest românînsă chiar așa de mult contează cine este în acte proprietarul?

Dacă până acum am vorbit despre minusurile cărțîihai  vorbim și despre plusuri. Cel mai important este constituit de descrierea relației toxice dintre cei doi. Din ce va spuneam mai sus, Andrei suferă de instabilitate psihică, putem spune foarte ușor  este un psihopat, deoarece subminează încrederea persoanei de lângă el, este fericit atunci când Ewi depinde de ajutorul lui (așa cum s-a întâmplat în cazul operațiilorcând nu putea face nimic de una singură), vrea  dețînă controlul asupra oricărui lucru, deși este unul minor. Ei bine, aici mi fi dorit mai mult accent pe psihologia personajelor; nu mi s-a părut  a fost bine descrisăci au fost spuse câteva amănunte fade.

Un alt plus este la câteva dintre capitole, lectură te captivează și nu poți pune cartea deoparte până nu le termini, dar următoarele, cele mai neinteresantă, nu se echilibrează cu primele menționateci chiar domină

Deși am citit cartea de câteva zile, încă nu îmi pot da seama în cazul cărui personaj se potrivește titlul. Până la ultimul capitol, Andrei îi conducea viață lui Ewi, dar finalul a arătat exact opusul a ceea ce s-a întâmplatSau oare este vorba despre destinele amândurora? Acest aspect m-a lăsat puțîn în ceață.

Finalul arată exact ceea ce aflăm în descriere: „Nu, nu e o poveste de dragoste, e doar drumul spre maturizare și autodescoperire al unei femei care a reușit  își conștientizeze puterea…”.

Ți-ai uitat destinul în palma mea este o carte ușurică, ce se potrivește perfect în momente de maximă tensiune sau când îți dorești  simți  nu ești singurul ce trece printr-o perioada grea și ai nevoie de o cale de scăpare.

MulțumescMaria Iancu, pentru exemplar!

Găsiți cartea pe Elefant, Smart PublishingLibrărie.net.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s